Evanghelia zilei: Mt 12, 30 – 37 Zis-a Domnul: cine nu este cu Mine este împotriva Mea; iar cine nu adună cu Mine risipeşte. De aceea vă spun vouă că orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, …
După uciderea cu pietre a Sfântului Arhidiacon Ștefan trupul mucenicului a stat neîngropat timp de două zile. Cel care a avut curaj să ia trupul sfântului și să-l îngroape a fost învățatul Gamaliel, …
1. La sărbătoarea Scoaterii Sfintei Cruci, în Constantinopol, o parte din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul palatului împărătesc şi purtată în procesiune până la Biserica „Sfânta Sofia”,…
Evanghelia zilei: Mt 17, 10 – 18 În vremea aceea L-au întrebat pe Iisus ucenicii Lui, zicând: oare, pentru ce zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Şi, răspunzând lor, Iisus le-a zis: Ili…
Mare folos găseşte în povestirea vieţii dreptului Evdochim atât cel ce povesteşte, cât şi cel ce ascultă; nu numai pentru că acesta s-a arătat fierbinte îndrăgitor al faptei bune, după cum au fost şi…
Evanghelia zilei: Mt 16, 24 – 28 Zis-a Domnul ucenicilor Săi: dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul s…
1. Sfinții Apostoli: Sila, Silvan, Crescent și Andronic – Au făcut parte din cei 70 de apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În anul 50, s-a desfășurat la Ierusalim sinodul apostolic, în ca…
Evanghelia zilei: Mt 16, 20 – 24 În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Săi că trebuie să meargă în Ieru…
Sfântul Mucenic Calinic s-a născut în părţile Ciliciei şi a fost crescut în buna credinţă creştină. Şi venind el în vârsta bărbatului desăvârşit, vedea pe mulţi oameni lepădându-se de Stăpânul Hristo…
Evanghelia zilei: Mt 16, 6 – 12 Zis-a Domnul ucenicilor Săi: luaţi aminte şi păziţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor. Ei însă se gândeau în sine şi ziceau: ne zice aşa pentru că n-am luat p…
Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de ma…
Istoria ne conduce la constatarea că, periodic, după o fază de excesivă extrovertire, de orientare spre exterior, spre lume, omul are nevoie să se întoarcă spre sine, să privească în adâncuri, să int…
Sfinţii Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena fac parte din Cei 70 de Apostoli, fiind şi primii diaconi hirotoniţi alături de Sfântul Ştefan, întâiul mucenic, de Sfântul Filip şi de N…
Evanghelia zilei: Mt 16, 1 – 6 În vremea aceea s-au apropiat de Iisus fariseii şi saducheii şi, ispitindu-L, cereau de la El să le arate lor un semn din cer. Iar El, răspunzând, le-a zis: când se fac…
Punți de legătură Cluj–Oxford–Washington D.C. Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române Filiala Cluj lansează un proiect internațional de cercetare despre elite și eugenie Institutul…
Sfântul şi marele Mucenic al lui Hristos Pantelimon a trăit în cetatea Nicomidia, din Asia Mică, pe timpul împăratului Maximian (286-305 d.Hr.). Tatăl său era senatorul păgân Eustorgiu, iar mama sa e…
Începând cu această emisiune vom vorbi despre poruncile bisericești. Acestea privesc îndatoririle credincioșilor față de Biserică și derivă oarecum din învățătura Bisericii dezvoltată din Sfânta Scri…
În cadrul Liturghiei de mâine, în duminica a VII-a după Rusalii,se va citi din Evanghelia după Matei 9, 27-35. Vindecarea a doi orbi și a unui mut în Capernaum În vremea aceea, pe când trecea Iis…
Sfânta Muceniţă Paraschevi s-a născut pe vremea împăratului Adrian (117-138) într-un sat care se afla în hotarele Romei celei vechi, din părinţi creştini cu numele Agaton şi Politia. Aceştia păzeau f…
Evanghelia zilei: Mt 10, 37 – 11, 1 Zis-a Domnul: cel care iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Cel care iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu e…
00:07:45 |
Fri 25 Jul 2025
Disclaimer: The podcast and artwork embedded on this page are the property of Radio Renasterea. This content is not affiliated with or endorsed by eachpod.com.